Thereau şi Stancu titulari?
Olăroiu intenţionează să-i utilizeze pe cei doi, preferîndu-i lui Badea şi Saban
Roş-albaştrii au efectuat ieri după-amiază ultimul antrenament înainte de plecarea la Kiev. Cosmin Olăroiu a avut la dispoziţie aproape tot lotul, în afara accidentaţilor mai vechi Rădoi şi Victoraş Iacob, ceilalţi jucători pregătindu-se normal.
Antrenorul steliştilor şi-a făcut deja o ideea asupra formulei cu care va începe partida de miercuri, singurele dubii avîndu-le în cazul fundaşului dreapta şi al vîrfului împins. Oli înclină să-l titularizeze pe dreapta pe Stelian Stancu, cu care a început şi meciul de la Piteşti, deşi Klemi Saban are mai multă experienţă internaţională. "Am jucat cu Stancu titular pentru că, dacă voi avea nevoie de el la Kiev, să aibă cel puţin un joc alături de Nicoliţă pe partea dreaptă", s-a confesat Oli unor apropiaţi după meciul cu FC Argeş.
În ceea ce priveşte atacul, Olăroiu e înclinat să-l prefere pe francezul Thereau, care a avut o evoluţie apreciată la debutul său oficial la Steaua, demonstrînd că se poate integra rapid în echipă. Fotbalistul francez a arătat o foarte bună dispoziţie la efort. Surse autorizate au povestit că în timpul meciului de la Piteşti, Thereau l-a sfătuit pe Dică să se concentreze asupra paselor, pentru că el poate face singur pressing între cei doi fundaşi ai piteştenilor. În cazul în care francezul va fi titular, va rămîne pe bancă Vali Badea, jucătorul decisiv în returul cu Standard.
Neşu este apt
După ce la finalul antrenamentului de duminică a acuzat stări de vomă şi ameţeli, Mihăiţă Neşu s-a antrenat ieri cu echipa şi este disponibil pentru partida de miercuri. "Neşu nu mai are nici o problemă medicală. El a fost la spital cu doctorul Paligora pentru a fi sigur că nu e ceva mai grav, dar s-a dovedit că nu este Shifty*ic", a declarat MM Stoica.