Interesting article about Carlos Fernandes
Carlos: "Am vrut să mă las de fotbal!"
Răzvan Rotaru, Shifty Udrea
Carlos dezvăluie în premieră că, după gafa din meciul tur cu Rapid, a vrut să rupă contractul cu Steaua şi să renunţe la carieră
Îmbrăcat extravagant. Pantofi de culoare portocalie, şosete negre, pantaloni maro deschis, cămaşă în mai multe culori, brăţară de plastic la mîna stîngă şi de metal la cea dreaptă. Se întîlneşte cu MM în faţa biroului acestuia de la tribuna oficială a stadionului. "Copile!", îi spune managerul Stelei. Portughezul rîde. "Copile!", răspunde şi Carlos în româneşte, după care continuă: "De fapt, nu eşti copile, eşti fratele meu". Cere o cafea şi un pahar de apă plată şi apoi oferă primul interviu de la venirea la Steaua. Vorbeşte în franceză, dar mai aruncă din cînd în cînd şi cuvinte româneşti.
- Carlos, se spune despre tine că eşti un pic nebun, chiar impresarul tău a spus asta. Ce zici?
- Toate lucrurile ieşite din comun pe care le fac pe teren e pentru că eu iubesc, simt şi trăiesc jocul ăsta. Eu vreau să fiu remarcat la fiecare meci, vreau să mă implic, nu să fiu ca alţi portari care se evideţiază doar atunci cînd primesc gol sau greşesc.
- Ce impresie ţi-a lăsat România?
- E o ţară foarte mare faţă de Portugalia. Ce m-a şocat cel mai tare? Fanatismul fanilor, care sînt în stare de orice pentru echipa lor.
- Ce îţi place şi ce nu îţi place în Bucureşti?
- Îmi plac oamenii, sînt deschişi, îmi place mîncarea, calitatea serviciilor este la fel ca în Portugalia. Nu-mi plac, în schimb, paparazzii. Nu sînt obişnuit cu aşa ceva, aici se dă importanţă prea mare unor lucruri normale. Apoi, mai sînt traficul infernal şi drumurile proaste.
"Îmi venea să intru în pămînt"
- Care e cel mai bun meci al tău la Steaua?
- Ambele dispute cu Betis. Dar să ştiţi că încă nu sînt la nivelul maxim.
- Sincer, la ce te-ai gîndit prima dată după ce ai gafat în meciul cu Rapid?
- Foarte sincer, îmi venea să sap o groapă mare chiar pe teren şi să intru în ea, să dispar de pe faţa pămîntului de ruşine. După meci i-am zis lui MM că vreau să mă las de fotbal, pentru că n-am făcut în viaţa mea o asemenea eroare. În cariera unui jucător, apare o astfel de mare greşeală. La mine, din păcate, a venit tocmai la acest nivel, sper să fie ultima.
- Care e diferenţa dintre fotbalul portughez şi cel românesc?
- Stadioanele şi gazoanele sînt mult mai bune acolo, în schimb, aici sînt peste tot pline. În Portugalia se joacă mai tehnic, dar şi mai dur. În România, fotbaliştii joacă simplu, sînt mai preocupaţi să asculte ce le spune antrenorul, joacă pentru echipă. Acolo există mai multe driblinguri, mai multă fantezie. Toţi sînt individualişti.
- Oferă Bucureştiul o viaţă de noapte mai tentantă decît Porto sau Lisabona?
- Da, oferă, dacă jucătorii au o asemenea viaţă de noapte.
- Ce atacant din Divizia A te-a impresionat cel mai tare?
- Victoraş Iacob.
"Băsescu e mereu vesel"
- Îţi plac manelele?
- Nu e muzica mea preferată. Am ascultat de două ori aşa ceva, a venit Oli cu un CD special făcut pentru noi după ce ne-am calificat în semifinale, dar nu înţelegeam ce se cîntă, dar auzeam că se zice de MM, de Gigi, de Lăcătuş.
- Ce impresie ţi-a lăsat preşedintele României, Traian Băsescu?
- N-am avut timp să-l cunosc foarte bine, dar mi-a lăsat impresia unui om foarte cult, dar şi foarte umil. Apoi, parcă tot timpul se află într-o dispoziţie extraordinară.
- Ce alegi între Buffon şi Cech?
- Pe amîndoi.
- Între Ronaldinho şi Şevcenko?
- Pe primul, pentru că e la fel ca mine, iubeşte fotbalul şi tot ce face pe teren face din suflet şi din inimă.
Cum îi caracterizează pe....
... Gigi Becali
"Persoană foarte simplă. E onest şi are o personalitate puternică"
... Cosmin Olăroiu
"Pentru mine este al doilea Mourinho. Are aceeaşi personalitate, e foarte cultivat în ceea ce priveşte fotbalul. Are o relaţie extraordinară cu jucătorii, ştie să vorbească în faţa lor, adică la fel ca psihologia lui Mourinho"
... Mirel Rădoi
"A făcut două lucruri incredibile pentru mine şi nu voi uita niciodată aceste gesturi. După meciul tur cu Heerenveen, primul pe care l-a felicitat am fost eu. M-a luat în braţe şi mi-a zis «Bravo!», deşi eu eram cel mai nou la echipă. Apoi, după ce am gafat cu Rapid, a venit la mine imediat şi m-a ridicat de la pămînt. Gesturi unice, e un mare profesionist"
600.000 de euro a plătit Steaua pentru transferul său de la Boavista Porto
120.000 de euro este salariul anual pe care Carlos îl primeşte în Ghencea
5 goluri a încasat Carlos în cele 12 meciuri oficiale în care a apărat poarta Stelei, reuşind să nu primească mai mult de un gol pe meci
7 este numărul partidelor în care portarul lusitan a izbutit să nu primească gol: "dubla" cu Betis Sevilla şi returul cu Rapid, în Cupa UEFA, şi meciurile cu FC Argeş, FC Naţional, Oţelul şi Poli Iaşi, în Divizia A
Ce calităţi crede că are
- sînt foarte serios
- am o personalitate foarte puternică
Ce defecte crede că are
- sînt extrovertit
- sînt încăpăţînat
"Trei muşchetari are Steaua. Rădoi, Boştină şi, bineînţeles, Carlos Fernandes"
Carlos
"Înaintea meciului cu Rapid am avut probleme la picior. Eu sînt un profesionist şi niciodată n-aş putea să simulez ceva, aşa cum s-a speculat"
Carlos
"N-am văzut Casa Poporului, dar vreau să o vizitez. Aştept să-mi fac timp liber, pentru că pînă acum, la ritmul de meciuri, n-am făcut altceva decît să dorm în timpul liber"
Carlos
Ce tatuaje are
1. "Pe gamba stîngă am un diavol lîngă care am pus o literă chinezească, semnifică dragostea. Mama mi-a zis cînd eram mic că sînt ca un drac şi de-asta mi-am făcut tatuajul ăsta"
2. "Pe antebraţul stîng mi-am tatuat numele fetiţei mele"
3. "La gît, pe partea stîngă, am aceeaşi literă chinezească, la fel ca şi pe picior, care înseamnă dragoste"
4. "Ultimul este pe abdomen, în partea dreaptă, şi este o panteră, simbolul de pe emblema clubului Boavista Porto"