Fundaşul are probleme la cartilajul genunchiului drept si, posibil, la menisc. Deşi a sperat că va scăpa de durerile de la genunchi fără operaţie, norocul nu a fost de partea lui Ifeanyi Emeghara.
Nigerianul va fi supus până la urmă unei intervenţii chirurgicale, fapt care îl va scoate din circuit pentru restul campionatului. De altfel, în cursul zilei de azi el va fi supus unei artroscopii pentru a se afla gravitatea accidentării. Cel mai probabil, Eme va pleca în Italia. Acolo îi va fi reconstruit cartilajul si, dacă va fi nevoie, meniscul la Clinica Isokinetic de la Bologna de către renumitul doctor Mario Marccaci. De altfel, acest loc este unul familiar pentru jucătorii din Ghencea, de-a lungul timpului Rădoi, Dică, Pleşan si Neşu fiind „clienţii” clinicii. „Marţi am făcut şi eu o scurtă mişcare cu echipa, şi Emeghara părea că nu mai are probleme. Din păcate pentru el, miercuri a fost nevoit să părăsească antrenamentul din cauza durerilor la genunchi care i-au reapărut”, a povestit managerul Stelei, Adrian Ilie. „Cobra” este de părere că, în aceste condiţii, fundaşul este obligat să ajungă la cuţit. „Eme trebuie să se opereze neapărat. Din câte am înţeles, e vorba de menisc şi de cartilaj. Nu există o altă soluţie, astfel că el va rata tot restul sezonului”, a mai spus Ilie. Durerile fotbalistului în vârstă de 24 de ani nu sunt de ieri, de azi. Convocat în lotul Nigeriei pentru Cupa Africii, desfăşurată în ianuarie, fundasul s-a accidentat înaintea confruntării cu Coasta de Fildeş. Problemele au reapărut în săpentruămâna premergătoare jocului cu Urziceni, moment din care Ifeanyi nu a mai jucat niciun minut pentru Steaua.